Aldair Ferreira, fotbalistul lui FC Botoșani, a înscris un gol de senzație în meciul cu Gloria Buzău din a 10-a etapă a Superligii.
Jucătorul din Angola a marcat în stilul lui Gică Hagi cu un șut de la jumătatea terenului.
Aldair Ferreira a avut o execuție superbă contra Gloriei Buzău. Fotbalistul din Angola a trimis un șut de la mijlocul terenului și a reușit să-l învingă pe portar. Aldair l-a văzut ieşit pe Lazar şi a decis să tragă de la 45 de metri.
VEZI AICI VIDEO CU GOLUL.
Liviu Ciobotariu, antrenorul lui FC Botoșani, a lansat un apel către suporteri înaintea meciului cu Gloria Buzău.
„Este clar că venim după o serie neagră de rezultate pe care nu ni le-am dorit, nu le-am anticipat. Suntem conștienți că ne așteaptă un examen important, un meci care pe care.
Aș vrea să transmit un mesaj oamenilor care sunt alături de această echipă și aici mă refer la suporteri, la conducerea clubului, la oamenii care iubesc această echipă, FC Botoșani și să le transmit că suntem conștienți de rezultatele negative pe care le-am prestat până acum.
Însă, mi-aș dori ca toată lumea să rămână pozitivă, să ne sprijine, mai ales că jucăm acasă un meci foarte important pentru că avem nevoie de aportul și suportul oamenilor care vin la stadion. Jucând acasă pentru noi este un meci foarte, foarte important.
Va trebui să jucăm cu inima acest joc. Chiar dacă în ultimele jocuri am arătat așa o prestație cât de cât satisfăcătoare și aici nu mă refer la rezultate pentru că am pierdut jocurile, dar prestația noastră a fost una pe alocuri încurajatoare.
Avem potențial, putem să obținem rezultate. Așa că va trebui să jucăm acest joc cu inima, să fim bărbați pentru că jucăm acasă și avem nevoie de aceste trei puncte, avem nevoie de victorie și pentru moralul jucătorilor care a scăzut în ultima perioadă”, spunea Ciobotariu înainte de meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER